-
Competenta
Psihoterapeutii trebuie sa urmareasca mentinerea standardelor inalte de competenta in munca lor. Ei recunosc limitele competentei. Ofera doar acele servicii si folosesc doar acele tehnici pentru care sunt certificati (calificati) prin educatie, formare si experienta.
-
Integritate
Psihoterapeutii urmaresc sa promoveze integritatea in practica, formare, stiinta. In aceste activitati sunt onesti, rezonabili si respectuosi fata de ceilalti. In descrierea sau raportarea calificarii, serviciilor, taxelor, cercetarii sau formarii nu fac afirmatii false, eronate sau inselatoare.
-
Responsabilitatea profesionala si stiintifica
Psihoterapeutii sustin standardele profesionale de comportament, clarifica rolurile si obligatiile profesionale, accepta responsabilitatea pentru comportamentul lor si isi adapteaza metodele la nevoile populatiei.
-
Respectul pentru drepturile si demnitatea oamenilor
Psihoterapeutii acorda respectul cuvenit drepturilor fundamentale, demnitatii si valorii tuturor oamenilor. Respecta drepturile indivizilor la intimitate, confidentialitate, autodeterminare si autonomie.
Psihoterapeutii sunt constienti de diferentele culturale, individuale si de rol, inclusiv de cele determinate de varsta, sex, rasa, etnice, nationale, religioase, orientare sexuala, handicap, limba si pozitie socioeconomica.
-
Preocuparea pentru bunastarea celorlalti
Psihoterapeutii urmaresc sa contribuie la bunastarea celor cu care interactioneaza profesional. In activitatea lor profesionala, psihoterapeutii dau importanta bunastarii si drepturilor pacientilor sau clientilor, a celor supervizati sau a altor persoane afectate. Psihoterapeutii sunt sensibili la diferentele reale de putere intre ei si altii si nu exploateaza si nu induc in eroare alte persoane in cursul sau dupa inchieierea relatiei profesionale.